Criza economică, cel mai discutat subiect. Toată lumea aşteaptă să treacă. Ne îngrijorăm când auzim la ştiri că greul încă nu a trecut, ne bucurăm dacă cineva spune că de aici nu putem merge decât în sus, adică sfârşitul crizei e aproape.
Dar asta e tot în legătură cu criza? Un fel de epidemie nenorocită care s-a întins în toată lumea şi de care trebuie să ne vindecăm ca să trăim fericiţi, sau cel puţin mulţumiţi?
Eu am învăţat şi cred că o boală are întotdeauna cauze mai profunde decât cele fizice, şi ca să ne vindecăm mai uşor şi să nu mai revină ar fi bine să-i căutăm rădăcinile în minte şi suflet. O boală vine cu un mesaj, are ceva să ne spună :”Atenţie, ai luat-o pe un drum care te duce spre nefericire!”, sau “Încă nu ai învăţat lecţia asta, şi ar cam fi timpul.” Dacă o abordăm astfel, boala devine din duşman un prieten. Cred că acelaşi mecanism de atenţionare funcţionează şi la nivelul societăţii. Dacă este aşa, oare care este mesajul crizei care a dat peste noi?
Principalul simptom al acestei boli: nu mai sunt bani. De ce? Pentru că am cheltuit banii pe care nu îi aveam. Acum realitatea ne-a ajuns din urmă; sau invers. Cum s-a întâmplat asta? Conform mentalităţii contemporane, banii sunt o resursă care ne permite să trăim aşa cum vrem. Ca să fim fericiţi, ne trebuie mulţi, mulţi bani, din ce în ce mai mulţi. Aşa de mulţi încât banii de azi nu ne mai ajung şi cheltuim bani fictivi. Dacă banii sunt o resursă care se epuizează, poate că ne-am orientat greşit, şi e nevoie să ne reamintim de unde vin resurse inepuizabile şi să ne reconectăm acolo. Tu ce crezi? Oare la ce mă gândesc?
După cum ştiu eu că funcţionează lumea aceasta, lăcomia pentru bani nu e singura cauză a crizei. Asociată cu egoismul, probabil că a grăbit declanşarea crizei. Dacă banii sunt limitaţi şi cei mai mulţi se află în posesia câtorva indivizi care au alte valori numai altruismul nu, e logic că cei mai mulţi oameni vor fi lipsiţi de această resursă într-o măsură mai mică sau mai mare. Aceşti câţiva au în folosul propriu mult mai mult decât au nevoie, şi asta înseamnă că iau ce este al altora, adică fură. După părerea mea, aceşti oameni trăiesc într-o mare iluzie, aceea că există graniţe între ei şi restul lumii, şi că acţiunile îndreptate câtre ei înşişi sunt separate de acţiunile îndreptate către alţii. Cele mai noi şi cu răsunet descoperiri ale ştiinţei (fizica cuantică) spun că realitatea este alta: nimic nu este separat de nimic în această lume, toate sunt în legătură; şi în orice parte din Univers este înfăşurat Universul întreg. O consecinţă logică pe plan social ar fi că cine fură de la altcineva se fură pe el însuşi, iar într-o zi va simţi asta.
Ca să concluzionăm, ca la şcoală, că doar e vorba de lecţii, iată ce cred eu că avem de învăţat de la criză. O să pornesc de la două proverbe foarte cunoscute, să ne amintim de înţelepciunea populară pe care o ignorăm pentru că adevărurile ei se repetă des şi se uzează în conştiinţa noastră, dar sunt de mare valoare pentru că pornesc de undeva din străfundurile umanităţii, iar în străfunduri se găsesc comori:
- Banii n-aduc fericirea, şi nici numărul lor (poate ţi-a venit în minte completarea asta). Fericirea e de căutat în altă parte, şi anume în spiritualitate, sau la Dumnezeu, dacă îţi place mai mult să spun aşa, unde resursele sunt inepuizabile.
- Ce ţie nu-ţi place altuia nu-i face, pentru ca îţi faci tot ţie, într-un fel de care poate nu eşti conştient acum.
Cred că dacă nu învăţăm lecţiile astea, chiar dacă va trece criza, o să ne îmbolnăvim de alta şi mai rea. Din câte am înţeles eu, soluţii pentru ieşirea din criză nu se prea găsesc; n-avem decât să sperăm că doar doar o trece, cât să ţină?.. Asta pentru că problema e abordată din punct de vedere strict economic. Dar economia nu e aşa, ceva de sine stătător, independent de oameni; tot noi o facem să fie într-un fel sau altul, cu minţile şi acţiunile noastre. Asadar, să lărgim perimetrul şi să căutăm soluţii în conştiinţa umană. Acolo trebuie să se schimbe ceva.